M******* V*****
PetentI************ D* P****** A* J******** B****** P*** R*** L****
IntimatO***** S****
IntervenientRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul Mihăescu Victor, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Brasov, prin reprezentant legal, cu intervenientul forţat O***** S****, si cu asiguratorul Grawe Romania S.A, prin reprezentant legal, împotriva procesului verbal seria PBVX nr. 0200581 din data de 23.10.2018, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune Judecătoria Braşov. Pronunţată în data de 05.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11203/2019 din 05.12.2019Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 05. 12.2019, care va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2019Faţă de dispoziţiile art. 78 alin. 1 C.proc.civ., amână judecarea cauzei pentru data de 20.11.2019
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Anulează cererea formulată de petentul, Mihăescu Victor, având ca obiect „plângere contravenţională”. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, la Judecătoria Braşov. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.12.2018.
Incheiereanularecerere din 03.12.2018