D**** D****
ReclamantC******* E******* A* B******** M***** R*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta D**** D****, în contradictoriu cu pârâtul C******* E******* A* B******** M***** R***** , şi în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţe salariale aferente perioadei octombrie 2008-iunie 2009, eşalonate conform Legii nr. 85/2016, respectiv procentele de 5% şi 10% din valoarea diferenţelor salariale, precum şi daune moratorii sub forma dobânzii legale, aferente acestor despăgubiri, calculate începând cu data de 7.10.2016 şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Hotarare 1376/2018 din 11.05.2018AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 11 MAI 2018, PENTRU CÂND NU SE CITEAZĂ PĂRŢILE.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2018Repune cauza pe rol ?i acordă termen de judecată la data de 4 mai 2018.
Incheiere de sedinta din 23.03.2018