C*** C*********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. procedură penală, condamnă pe inculpatul C.C., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, prev. de art. 338 alin. 1 C. penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală. Constată că fapta ce formează obiectul prezentului dosar este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 283 din data de 24.aprilie 2017 a Judecătoriei Rădăuţi, dată în dosarul nr. 4746/285/2017. În baza art. 97 C. penal anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 283 din data de 24.aprilie 2017 a Judecătoriei Rădăuţi, dată în dosarul nr. 4746/285/2017, definitivă prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Lg. 86/2006 modificată prin O.U.G. 54/2010, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală şi art. 75 alin. 2 lit. a şi b C. penal şi art. 76 alin. 1 şi 3 C. penal. În baza art. 38 alin. 1 lit. a, art. 39 alin. 1 lit. b şi art. 40 C. penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare la care adaugă un spor de 5 luni şi 10 zile, spor ce reprezintă 1/3 din cealaltă pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 2 ani 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, termen care începe să curgă, conform art. 97 alin. 2 C. penal, de la data de 23 mai 2017, dată la care a rămas definitivă sentinţa penală nr. 283 din data de 24 aprilie 2017 a Judecătoriei Rădăuţi, dată în dosarul nr. 4746/285/2017.
Hotarare 765/2018 din 18.10.2018termen pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 27.09.2018