D********** O***** A*******
ReclamantD********** T**** M*******
ReclamantZ************* C******* V*****
ReclamantS**** C****** D*****
ReclamantH**** D***** T*****
ReclamantAdmite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii DĂNCIULESCU OVIDIU-AURELIAN, DĂNCIULESCU TANIA-MĂDĂLINA, ZVANCIUC-DATCU CRISTIAN-VASILE, ŞOLGA CIPRIAN-DANIEL, HULPE DRAGOŞ-TRAIAN în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TIMIŞ şi intervenientul forţat CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi băneşti. Obligă pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TIMIŞ să plătească fiecărui reclamant în parte o sumă compensatorie reprezentând sporul de 25% pentru studii superioare, aferentă perioadei iunie 2015 – mai 2018, actualizată cu indicele de infla?ie. Respinge în rest cererea. Ia act de faptul că reclamanţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 03.01.2019.
Hotarare 1/2019 din 03.01.2019AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 03.01.2019, PRIN PUNEREA SOLUŢIEI LA DISPOZIŢIA PĂRŢILOR PRIN MIJLOCIREA GREFEI INSTANŢEI.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.12.2018În vederea introducerii în cauză a Consiliului Pentru Combaterea Discriminării
Incheiere de sedinta din 08.11.2018PENTRU A SE COMUNICA ÎNSCRISURI
Incheiere de sedinta din 27.09.2018