G******* I*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 59 C.pen. din 1969, cu referire la art. 15 alin. 2 din Constituţia României admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara de liberare condiţionată cu privire la intimatul condamnat G******* I*****,condamnat la pedeapsa de 22 ani închisoare, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 76/2014 emis de Tribunalul Arad, conform sentinţei penale nr. 70/2014 a Judecătoriei Arad, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C.pen. din 1969. În baza art. 272 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., dispune plata sumei de 65 lei, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş (av. Alin Cionca). În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2018.
Hotarare 4930/2018 din 16.10.2018