Dosar 2622/40/2018 din 10.12.2018

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2622/40/2018
Data dosar:
10.12.2018
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.07.2019 la ora 9:00

    Complet: CAFN*2
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţiile tardivităţii şi autorităţii de lucru judecat. Admite, în parte, acţiunea. Obligă pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să îndeplinească toate demersurile prealabile şi să emită un nou ordin privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Botoşani, în sensul transformării Biroului Juridic în Serviciu Juridic şi a postului de ,,şef Birou Juridic” în ,,şef Serviciu Juridic”. Obligă pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi să achite reclamantei diferenţele de drepturi salariale cuvenite reclamantei pentru funcţia de ,,şef Serviciu Juridic”, începând cu data introducerii prezentei acţiuni, respectiv 10.12.2018 şi în continuare, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii, la care se adaugă dobânda legală ce se va calcula de la data exigibilităţii drepturilor salariale restante şi până la plata efectivă a acestora. Respinge cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Cu drept de recurs termen de 15 zile de la comunicare, cererea şi motivele de recurs urmând a se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.07.2019.

    Hotarare 301/2019 din 02.07.2019
  • Sedinta din data de 28.06.2019 la ora 9:00

    Complet: CAFN*2
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 02.07.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.06.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2019
  • Sedinta din data de 20.06.2019 la ora 9:00

    Complet: CAFN*2
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 28.06.2019. Pronunţată în şedinţa publică din 20.06.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2019
  • Sedinta din data de 22.05.2019 la ora 9:00

    Complet: CAFN*2
  • Amână cauza

    S-a amânat cauza pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar de părţi la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 22.05.2019
  • Sedinta din data de 19.04.2019 la ora 9:00

    Complet: CAFN*2
  • Amână cauza

    S-a amânat cauza pentru ca reclamanta să depună la dosar precizări şi pentru a se reveni cu adresă către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru a depune la dosar toate înscrisurile solicitate de instanţă.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2019
  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 9:00

    Complet: CAFN*2
  • Amână cauza

    Respinge excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Respinge excepţia inadmisibilităţii, pentru lipsa plângerii prealabile. Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 19.04.2019, pentru când se vor cita părţile, pentru continuarea judecăţii. Se va emite adresă către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru a comunica la dosar precizări prin care să indice, pentru fiecare administraţie judeţeană din cadrul tuturor direcţiilor regionale: 1) structura organizatorică a activităţii juridice – serviciu, birou sau compartiment juridic, 2) numărul angajaţilor fiecărei structuri – serviciu, birou sau compartiment juridic (cu indicarea funcţiilor deţinute), 3) justificarea formei de organizare pentru fiecare din această structură (serviciu, birou sau compartiment juridic), în funcţie de specificul atribuţiilor şi responsabilităţilor. Prin aceeaşi adresă, pentru justa soluţionare a cauzei, se va solicita pârâtei prezentarea unui scurt istoric privind evoluţia formei de organizare a activităţii juridice în cazul fiecărei administraţii judeţene, pentru perioada 2014 – la zi. Totodată, se va solicita pârâtei comunicarea la dosar a organigramelor şi statelor de funcţii corespunzătoare fiecărei administraţii judeţene, aferente perioadei 2016 – la zi. Se va emite adresă către reclamantă, pentru a formula la dosar precizări prin care să indice în concret ordinul/ordinele de aprobare a structurii organizatorice a cărui/căror modificare o solicită şi să justifice caracterul accesoriu al celui de-al doilea capăt de cerere în raport de perioada de calcul a diferenţelor de drepturi salariale solicitate şi de perioada de aplicabilitate a ordinului/ordinelor a cărui/căror modificare o solicită. Prorogă punerea în discuţia părţilor a excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii şi a autorităţii de lucru judecat după formularea precizărilor solicitate reclamantei. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.03.2019.

    Incheiere de sedinta din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 05.03.2019 la ora 9:00

    Complet: CAFN*2
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 14.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.03.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD