V**** P****** I**
InculpatV**** A** R******
InculpatP**** A****
Parte civilăV***** F******
Parte civilăI. În baza art. 396 alin.1, alin.2 C.proc.pen., cu aplic. art. 396 al.10 C.pr.pen. art. 233, alin. 1, art. 234, alin. 1, lit. d, f şi alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a şi d Cod penal. condamnă pe inculpatul V**** P****** I**, în prezent în stare de arest preventiv în Centru de Reţinere şi Arest al IPJ Timiş, la pedeapsa de : -3(trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, alin. 1, art. 234, alin. 1, lit. d, f şi alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a şi d Cod penal. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului V**** P****** I**, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3(trei) ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art.404 alin.4 lit.a C.p.p. rap. la art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa totală aplicată inculpatului V**** P****** I** durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 09.01.2018, orele 20,30 până la data de 10.01.2018, orele 15,30 şi perioada arestului preventiv din data de 10.01.2018 la zi. În temeiul art. 399 alin.1 C.proc.pen menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul V**** P****** I**. Dispoziţia privind măsura preventivă este executorie, conform art.399 alin.4 C.pr.pen. II. În temeiul art. 114 alin. 2 lit. b Cod penal, art. 115 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod penal rap. la art. 124 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului minor V**** A** R******, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1(unu) an şi 3(trei) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, art. 233, alin. 1, art. 234, alin. 1, lit. d, f şi alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal şi art. 113 şi urm. Cod penal În temeiul art. 127 Cod penal rap. la art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din durata măsurii educative privative de libertate aplicată inculpatului V**** A** R****** durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 09.01.2018, orele 20,30 până la data de 10.01.2018, orele 15,30 , perioada arestului preventiv din data de 10.01.2018 până la data de 19.04.2018 şi perioada arestului la domiciliu din data de 19.04.2018 la zi. În temeiul art. 399 alin.1 C.proc.pen menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul V**** A** R******. Dispoziţia privind măsura preventivă este executorie, conform art.399 alin.4 C.pr.pen. În temeiul art. 25 alin. 1, art. 19 alin. 1 şi art. 23 alin. 2 şi 3 C.pr.pen., corob. cu art. 397 C. pr.pen cu aplicarea art. 1349 şi art. 1357 -1358 Cod Civil. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă V***** F****** şi , în consecinţă, obligă în solidar inculpaţii V**** P****** I** şi V**** A** R******, la plata sumei de 15.000 lei către partea civilă cu titlu de daune materiale şi morale. În temeiul art. 25 alin. 1, art. 19 alin. 1 şi art. 23 alin. 2 şi 3 C.pr.pen., corob. cu art. 397 C. pr.pen cu aplicarea art. 1349 şi art. 1357 -1358 Cod Civil. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă P**** A**** şi , în consecinţă, obligă în solidar inculpaţii V**** P****** I** şi V**** A** R******, la plata sumei de 30.000 lei către partea civilă cu titlu de daune materiale şi morale. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) C. proc. pen., rap. la art. 112 alin. 1 lit. b) C. pen., dispune confiscarea bucăţii de lemn folosite de inculpaţi la săvârşirea infracţiunii. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul V**** P****** I**, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. 1 şi 3 C. proc. pen, obligă în solidar inculpaţii V**** P****** I** şi V**** A** R****** la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.( din care 1000 de lei aferente fazei de urmărire penală) În baza art. 272 alin.1 Cod procedură penală dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 345 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu a inculpatului V**** P****** I** ( avocat Enache Daniela). În baza art. 272 alin.1 Cod procedură penală dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 345 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu a inculpatului V**** A** R****** ( avocat Păcurar Alina Simona). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.05.2018.
Hotarare 2618/2018 din 17.05.2018Acordă termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 17.05.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2018amână cauza la data de 10.05.2018 în vederea efectuării unei adrese către Serviciul de Probaţiune Timiş pentru realizarea referatului de evaluare privind pe inculpatul minor.
Incheiere de sedinta din 26.04.2018