A******** D* P********** B* 9** S***
ReclamantN**** Ş******* D******
PârâtN**** M**** C****** D***
PârâtJ*** I****** E****
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 1824 din 07.03.2019, în sensul că în mod greşit s-a consemnat, dintr-o eroare materială vădită, sintagma „pârâta”, corect fiind „pârâţii”, întrucât, aşa cum rezultă din considerente, toţi pârâţii au fost obligaţi la plata sumelor din dispozitiv, acţiunea fiind admisă în integralitate. Prezenta face parte integrantă din cuprinsul sentinţei civile nr. 1824 din 07.03.2019. Îndreptarea se va efectua în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.09.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.09.2019Admite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 10.450,90 lei, reprezentând cheltuieli restante la întreţinere pentru perioada 30.09.2014-30.09.2018, preucm şi suma de 3.295,25 lei, cu titlu de oenalităţi de întârziere pentru perioada 30.09.2014-31.08.2018. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.03.2019.
Hotarare 1824/2019 din 07.03.2019Amână pronunţarea pentru data de 07.03.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2019