Dosar 26295/325/2018 din 10.10.2018

şantajul (art.207 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26295/325/2018
Data dosar:
10.10.2018
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
şantajul (art.207 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin. 1 ?i 2 C. proc. pen., rap.la art. 207 alin. 1 şi 3 C. pen., condamnă pe inculpatul ?oimu Nicodim Dan, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. În baza art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat în conformitate cu prev. art. 92 alin. 2 C. pen., anume de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Arad. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Consiliul Local al comunei Bârzava sau Consiliul Local al comunei Conop, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Arad după evaluarea inculpatului. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. rap. la art. 96 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 19 alin. 5 şi art. 25 alin. 1 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 C. civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă G****** G*****, şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1.500 lei către aceasta, cu titlul de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 700 lei în cursul urmăririi penale iar suma de 500 lei în cursul camerei preliminare şi a judecăţii. În baza art. 276 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către persoana vătămată, reprezentând onorariul apărătorului ales al acestuia. În baza art. 272 alin.1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 260 lei, reprezentând onorariu par?ial avocat din oficiu, din fondurile MJ către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2019.

    Hotarare 1354/2019 din 18.04.2019
  • Sedinta din data de 05.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 18.04.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2019
  • Sedinta din data de 21.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 05.04.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2019
  • Sedinta din data de 21.02.2019 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 21.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD