H*** I***
IntimatÎn temeiul art. 597, art. 576 CPP, art. 87 CP, art. 48 din Legea nr. 253/2013 admite sesizarea formulată de către SERVICIUL DE PROBAŢIUNE CLUJ, cu privire la încetarea obligaţiei de a de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune prev. de art. 93 alin. 2 lit. b CP, impusă persoanei condamnate -HI,-prin Sentinţa penală nr. 667/2017 din 04.04.2017, dosar nr. 13307/211/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 24.10.2017 prin Decizia penală nr. 1329/A/2017 a Curţii de Apel Cluj; -pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de catre o persoana care are o îmbibaţie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 CP; şi dispune încetarea acestei obligaţii. În temeiul art. 272 alin. 1, art. 274 alin. 1 CPP dispune ca plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu d-na. av. Balogh Zsuzsa să rămână în sarcina statului şi să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. 2 CPP dispune ca celelalte cheltuieli judiciare în sumă de 80 de lei avansate de stat să fie suportate de către acesta. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.01.2019.
Hotarare 15/2019 din 07.01.2019