E************ B**** S*
Apelant ReclamantC******** S*
Intimat PârâtAdmite cererea de completare formulată de S. C. SA a deciziei civile nr. 533, pronunţată la data de 22.10.2018 în dosarul nr. 263/1285/2017 al Curţii de Apel Cluj, în sensul că: Admite cererea privind obligarea apelantei E-D.B. SA la plata cheltuielilor de judecată în apel. Obligă apelanta să achite în favoarea intimatei S. C. SA suma de 11900 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 28.01.2019.
Hotarare completaredispozitiv din 28.01.2019Respinge apelul declarat de apelanta E-D.B. SA împotriva sentinţei civile nr. 1635 din 17.10.2018 pronunţată în dosarul nr. 263/1285/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o păstrează în întregime. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 22 octombrie 2018.
Hotarare 533/2018 din 22.10.2018Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 22 octombrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2018Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 08 octombrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2018