R**** L******** C****** T******
ReclamantR**** M********
ReclamantB**** T*********** S*
PârâtB******** P********* M********* S**
PârâtÎn baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării cauzei. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.07.2022.
Incheiere suspendare din 07.07.2022Repune cauza pe rol din oficiu, faţă de pronunţarea hotărârii în cauza CJUE care a pricinuit suspendarea prezentei cauze. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.T. S.A. Apreciază că excepţia inadmisibilităţii este o apărare de fond, astfel că o uneşte cu fondul cauzei. Prorogă până la următorul termen de judecată disuctarea excepţiei prescripţiei şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. P. M.T S.R.L. În vederea indicării de către reclamanţi dacă î?i întemeiază acţiunea şi pe dispoziţiile legale privind impreviziunea, se amână judecarea cauzei la data de 07.07.2022.
Incheiere de sedinta din 14.04.2022În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 ind. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei C-364/19 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Incheiere suspendare din 18.03.2021În baza art. 413 alin. 1 pct. 11 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei C-81/19 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.04.2019.
Incheiere suspendare din 04.04.2019