L** G******** P*** A***** M****** D****
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** C******
Intimat PârâtRespinge apelul formulat de contestatorul Leu Gheorghe împotriva sentinţei civile nr 549/21.06.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă în dosarul nr 264/119/2018. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art 396 al 2 cod procedură civilă, azi 25.03.2019
Hotarare 396/2019 din 25.03.2019Admite cererea formulată de apelantul contestator reclamant Leu Gheorghe şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 1691 alin.(3) din Legea 263/2010 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.192/2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod de procedură civilă, amână pronunţarea cauzei la 25.03.2019, urmând ca pronunţarea să se facă conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2019Având în vedere nota de şedinţă depusă la dosar de apărătorul apelantului, pentru ca intimata CJP Covasna să-şi exprime punctul de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, amână judecarea cauzei la data de 11.03.2019.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului în vederea redactării deciziei nr. 81/26.11.2018 a Î.C.C.J. şi acordă un nou termen de judecată la data de 11.02.2018, ora 11,00.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Având în vedere sesizarea înregistrată la ÎCCJ sub nr. 2313/1/2018 cu termen de soluţionare stabilit la data de 26.11.2018, în vederea garantării dreptului la apărare a apelantului amână judecarea cauzei la data de 10.12.2018.
Incheiere de sedinta din 12.11.2018