P******* M*****
InculpatStabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul P******* M***** a infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal raportat la art. 50 şi art. 51 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Tulcea. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere, precum şi săvârşirea unei infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere va atrage revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea pedepsei. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 400 lei (200 lei în faza de urmărire penală şi 200 lei în fazele de cameră preliminară şi judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.06.2018.
Hotarare 143/2018 din 29.06.2018Amână pronunţarea la 29.06.2018
Incheiere de sedinta din 21.06.2018