S* C******** S*
RecurentM**** M****
IntimatRespinge recursul declarat de SC ,,Comcereal” SA Vaslui împotriva deciziei civile nr. 1322/A/2017 din 12.10. 2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, decizie pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.04.2019.
Hotarare 385/2019 din 16.04.2019Amână pronunţarea la data de 16.04.2019. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2019În temeiul art. 520 alineat (4) Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii recursului, până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizării Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 82032/299/2015, înregistrate la 11.10.2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2658/1/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind admisibilitatea recursurilor. Cu recurs separat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 noiembrie 2018.
Incheiere suspendare din 06.11.2018