V**** V***** B*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală achită pe inculpatul V. V. B. - de sub acuza săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 (procurare în vederea consumului propriu), deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală. Respinge propunerea de luare faţă de inculpat a măsurilor de siguranţă prevăzute de art. 109 şi 111 din Codul penal. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.01.2019.
Hotarare 23/2019 din 28.01.2019Amână pronunţarea pentru data de 28.01.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2019Stabileste termen pentru pronuntare la data de 21.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2019Amână cauza faţă de lipsa avocatului ales al inculpatului aflat în imposibilitate de a se prezenta din motive medicale.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Amână cauza în vederea ascultării expertului toxicolog.
Incheiere de sedinta din 08.10.2018Amână cauza în vederea administrării probei propuse.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul ales al inculpatului V.V.B. întrucât se află în concediu de odihnă.
Incheiere de sedinta din 24.07.2018Repune cauza pe rol.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.07.2018Amână pronunţarea pentru data de 11.07.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.07.2018Amână pronunţarea pentru data de 10.07.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.07.2018Stabileste termen pentru pronuntare la data de 03.07.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2018Amână cauza în vederea administrării probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 05.06.2018