N****** M**** V****
InculpatI***** M***** V*****
Parte civilăS******* G****** M****
Parte civilăÎn temeiul articolului 257, alin.1 şi 4 din Codul penal raportat la art.206, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul NMV, la pedeapsa de 1 an închisoare şi în temeiul art.67 din Codul penal, aplică inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b şi d din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj faţă de persoana vătămată IMV. În temeiul articolului 257, alin.1 şi 4 din Codul penal raportat la art.206, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul NMV, la pedeapsa de 1 an închisoare şi în temeiul art.67 din Codul penal, aplică inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b şi d din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj faţă de persoana vătămată SGM.. În temeiul articolelor 38, alin.1 şi 39, alin.1, litera b din Codul penal contopeşte cele două pedepse de câte 1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b şi d din Codul penal, ambele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă penală, iar dintre aceste pedepse alege pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celeilalte pedepse stabilite) şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art.45, alin.3 din Codul penal, aplică inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a alege, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b şi d din Codul penal. În temeiul articolului art.45, alin.5 raportat la art.65, alin.1 şi art.66, alin.1, lit.a, b, d din Codul penal interzice inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a alege. În temeiul art.91 şi art.92 din Codul penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 3 ani şi 6 luni şi în temeiul art.404 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolelor 94, 95 şi 96 din Codul penal privind modificarea obligaţiilor impuse de instanţă şi revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul articolului 93, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul articolului 93, alin.2, lit.b din Codul penal, impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul articolului 93, alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca sau al Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca. În temeiul articolului 94, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în temeiul articolului 94, alin.2 din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune.
Hotarare 646/2020 din 21.08.2020Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.08.2020Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.08.2020Amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.07.2020Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2020SUSPENDAT
Rezolutie din 16.04.2020pentru respectarea dreptului la apărare
Incheiere de sedinta din 30.01.2020pentru respecatarea dreptului la apărare
Incheiere de sedinta din 21.11.2019