S***** D****
ReclamantC*** J******** D* P***** S******
PârâtRespinge, ca nefondată, contestaţia împotriva Deciziei nr. 333428/21.05.2018 privind recalcularea pensiei anticipate parţiale, emisă de C.J.P.Suceava, formulată de contestatoarea S***** D**** în contradictoriu cu intimata C.J.P. Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava-Arhiva Secţiei I Civilă. Pronunţată azi, 21.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 294/2019 din 21.03.2019Amână pronunţarea la 21.03.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 11.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2019- la solicitarea reprezentantului convenţional al contestatoarei, care, din motive obiective, nu s-a prezentat în instanţă la termenul de astăzi
Incheiere de sedinta din 25.02.2019În temeiul art. 400 C.pr. civilă repune cauza pe rol. Pentru justa soluţionare a cauzei apreciază necesar a se solicita de la S.C. AMBRO S.A, copie după procesul-verbal nr. 25/1992 al Consiliului de Administraţie privind aprobarea locurilor de muncă ce se încadrează în grupa a II a de muncă, la care se face referire în Ordinul de serviciu nr. 31/24.12.1992 , precum şi o copie după listele nominale întocmite în aplicarea procesului-verbal susmenţionat cu salariaţii ce se încadrează în aceste grupe. De asemenea, se va ataşa la dosar un extras din baza de date a O.N.R.C. privind S.C. AMBRO S.A. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 25.02.2019, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată la data de 29.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019Amână pronunţarea la 29.01.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.pronunţată în şedinţa publică publică din 14.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2019- faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la SC AMBRO SA Suceava
Incheiere de sedinta din 10.12.2018- pentru a se reveni cu adresă SC AMBRI SA Suceava
Incheiere de sedinta din 26.11.2018- pentru a lua cunoştinţă de conţinutul răspunsului şi a înscrisurilor depuse la dosar de SC AMBRO SA Suceava
Incheiere de sedinta din 12.11.2018- pentru administrarea probei cu relaţii de la SC AMBRO SA Suceava
Incheiere de sedinta din 22.10.2018