E*** E****** M******* S*** - S***** A***
ReclamantA********** N******** P***** P********* C* H******* Ş* I*******
PârâtA********** P***** P********* C* D***********
PârâtAdmite în parte cererea, astfel cum a fost modificată. Obligă pe pârâta Autoritatea Naţională Pentru Persoanele cu Dizabilităţi să plătească reclamantei suma de 5583,33 lei, reprezentând debit neachitat, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 50,4 lei. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi, în consecinţă, Respinge cererea în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.03.2019.
Hotarare 1740/2019 din 28.03.2019Amana pronuntarea la data de 28.03.2019, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2019Avand în vedere Hotararea Adunarii Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti din data de 27.02.2019, amână judecata cauzei si acordă termen la data de 21.03.2019
Incheiere de sedinta din 28.02.2019Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 17.01.2019