C******* C*******
Contestator CondamnatÎn temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite contestaţia formulată de contestatorul condamnat C******* C*******, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 315/07.02.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi rejudecând cauza în fond, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Ploieşti privind pe condamnatul C******* C******* în prezent aflat în executarea pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 84/2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov. Constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 100 C.pen. şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului C******* C*******, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, de sub puterea M.E.P.I nr. 150/2015 emis de Tribunalul Ilfov, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Potrivit art. 100 alin. 6 C.pen. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei (19.06.2020) constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 C.pen. privind revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat. În temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. În temeiul art. 272 C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.03.2018.
Hotarare 114/2018 din 06.03.2018Amână pronunţarea pentru data de 06.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2018