B**** I*****
ReclamantS* R***** A**** G*** S**
PârâtAdmite contestaţia. Anulează Decizia nr. 01/31.07.2018. Obligă intimata la reintegrarea contestatoarei în funcţia avută anterior încetării contractului individual de muncă. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, calculate prin raportare la un salariu de bază lunar brut de 2100 lei de care ar fi beneficiat salariata, calculată de la data concedierii până la data reintegrării. Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 19.06.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3615/2019 din 19.06.2019Amână pronunţarea la data de 19.06.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2019În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 10.04.2019Pentru ca părţile să înainteze la dosar înscrisurile solicitate de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019Pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului pârâtei. Cu titlu preparator, reclamanta să depună la dosar originalul actului adiţional nr. 7/2018 - în temeiul căruia se solicită salariile compensatorii, iar pârâta să depună, în măsura în care există, cererea reclamantei de încetare a contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019Pentru a se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3.
Incheiere de sedinta din 30.01.2019Amână cauza prin acordul părţilor.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019Pentru ca părţile să depună înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 05.12.2018Pentru a se comunica pârâtei cererea depusă de reclamantă în şedinţa publică de judecată.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018