C***** I***** S**
ContestatorI** B*** N** A******** -********* B********
CreditorI******* E*** S** P*** A******** D** A*****
CreditorM********* P******
CreditorA****
CreditorConstată perimată cererea de chemare în judecată. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 19.12.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 1101/2019 din 19.12.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 19.12.2019, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019Suspendă judecata cauzei, potrivit disp. art. 242 alin.1 Cod pr.civ., până când contestatoarea C***** I***** S** îşi va îndeplini obligaţia de a depune la dosar dovada de achitare a sumei de 3000 lei reprezentând onorariul expertului contabil desemnat în cauză . Cu recurs pe toată durata suspendării, care se va depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 21.02.2019.
Incheiere suspendare din 21.02.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 21.02.2019, pentru când stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.02.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2019În baza art. 111 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 187 alin. (1) lit. g) din C.p.c., aplică administratorului special Lupu Florinel cu , sancţiunea amenzii judiciare în valoare de 300 lei pentru neîndeplinirea obligaţiei de comunicare, cu confirmare de primire, către intimaţii - creditori a contestaţiei ce face obiectul cauzei şi a actelor anexe acesteia. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii în ceea ce priveşte amenda judiciară. În baza art. 111 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 208 alin (2) din C.p.c., decade pe intimaţii – creditori din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii relative, având în vedere că nu au depus la dosarul cauzei dovezile de comunicare, cu confirmare de primire, a întâmpinărilor şi actele anexe acestora, către contestatoare. În baza art. 254 raportat la art. 258 din C.p.c., încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile existente la dosar, iar pentru contestatoare şi proba cu expertiza specialitatea contabilă, cu obiectivul propus şi discutat, iar pentru administratorul judiciar şi proba cu înscrisurile solicitate contestatoarei, respectiv depunerea la dosar a fişelor de cont, a dovezilor de încasare a filelor C.E.C. sau a compensărilor, constatând că sunt admisibile potrivit legii şi pot conduce la soluţionarea procesului.. Prin tragere la sorţi dispune numirea unui expert contabil practician în persoana numitei Ionescu Felicia Maria şi fixează onorariu expert în valoare de 3000 lei, în sarcina contestatoarei, ce va fi achitat în termen de 5 zile, începând cu data de azi, sub sancţiunea dispoziţiilor art. 242 C.p.c. Se emite adresă către expertul desemnat în cauză, cu menţiunea de a efectua lucrarea si de a răspunde obiectivului fixat după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului, dar şi cu menţiunea de a depune raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat în cauză, conform art. 336 din C.p.c. Ia act că se obligă contestatoarea, prin apărător, de a depune la dosarul cauzei, în două exemplare, toate înscrisurile mai sus menţionate, solicitate de către administratorul judiciar, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat în cauză. Amână judecata cauzei la data de 07.02.2019 pentru când se citează toate părţile prin B.P.I., iar intimaţii - creditori şi potrivit Codului de procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2019 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 10.01.2019Prorogă la termenul următor discutarea competenţei de soluţionare a cauzei, în baza art. 131 C.p.c. Se reia procedura de citare cu părţile, contestatoarea – debitoare, urmând a fi citată cu menţiunea de a depune la dosar dovada comunicării contestaţiei şi a documentelor anexe către intimaţii-creditori ai căror creanţe sunt contestate şi către administratorul judiciar, sub sancţiunea amenzii judiciare, conform art. 111, alin. (4) din Legea 85/2014. Se citează intimaţii-creditori atât conform Codului de procedură civilă, cât şi prin BPI, cu menţiunea de a depune la dosar dovada comunicării întâmpinării cu confirmare de primire către debitorul-contestator şi către administratorul judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 208 alin. (2) C.p.c. Se pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar dovada comunicării întâmpinării cu confirmare de primire către debitorul-contestator, sub sancţiunea prevăzută de art. 208 alin. (2) C.p.c. Amână judecarea cauzei la data de 10.01.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Noiembrie 2018 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 29.11.2018