F**** M**** M*****
Apelant ReclamantJ* I************ S**
Intimat PârâtJ* I************ S**
Intimat PârâtAdmite în parte apelul declarat de reclamantul F.M.M. împotriva sentinţei civile nr. 302/31.01.2018, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 2710/117/2017, pe care o schimbă în parte în sensul că: Admite în parte acţiunea reclamantului F.M.M. în contradictoriu cu pârâta J.T.I.(ROMANIA)SRL. Anulează decizia de concediere nr. 108/28.02.2017 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii, respectiv de territory manager, încadrat ca expert în comerţ şi marketing. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 01.03.2017 şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 6000 lei, cheltuieli de judecată parţiale la fond. Păstrează celelalte dispoziţii. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2750 de lei, cheltuieli de judecată parţiale în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 25.09.2018.
Hotarare 1169/2018 din 25.09.2018Amână pronunţarea pentru data de 25.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2018Admite cererea de abţinere formulată de doamnele judecătoare D.C.G. şi I.T., în dosar nr. 2710/117/2017, al Curţii de Apel Cluj. Respinge cererile de recuzare ale doamnelor judecătoare, D.C.G. şi I.T., formulate de pârâta J. T. I. (R) S.R.L., ca rămase fără obiect. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 25 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 25.06.2018Scoate cauza de pe rolul completului A1 ca urmare a admiterii cererilor de abţinere formulate de membrii completului şi trimite dosarul spre o nouă repartizare aleatorie. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 25 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 25.06.2018Faţă de lipsa de procedură cu reclamantul. Sub rezerva discutării şi la termenul de judecată următor, pune în vedere reprezentantei societăţii să prezinte note, cu trimitere la filele din dosar, în ceea ce priveşte extrasul din registrul electronic intern privind întocmirea raportului şi înregistrarea acestuia, respectiv modalitatea în care conţinutul acestui registru şi certitudinea datei se pot atesta.
Incheiere de sedinta din 11.06.2018