R**** A*****
ReclamantP******* S********* 5 B********
Intimat partea a fost scoasă din cauzăP******* S********* 5 B******** - P****** L***** S***** 5 B********
PârâtD******* G******* D* P****** A M*********** B********
Intimat partea a fost scoasă din cauzăRespinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Răuţă Adrian în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 5 – Direcţia Generală de Poliţie Locală. Cu apel care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2019.
Hotarare 6086/2019 din 16.09.2019Acordă termen de judecată la data de 16.09.2019, Complet 12 civil 2019, cu citarea părţilor.
Se vor comunica reclamantului întâmpinarea, înscrisurile şi planşele foto, în vederea depunerii răspunsului la întâmpinare, în termen de 10 zile de la comunicare. Se acordă termen administrativ la 08.05.2019, fără prezenţa părţilor.
Având în vedere că nu a expirat termenul legal pentru depunerea întâmpinării, se va proceda la o nouă verificare a dosarului la data de 10.04.2019, fără prezenţa părţilor.
Se va comunica petentului întâmpinarea, în vederea depunerii răspunsului la întâmpinare, în termen de 10 zile de la comunicare. Se va relua procedura ca în precedent, cu intimatele Poliţia Locală Sector 5 şi Primăria Sector 5, cărora li se vor comunica aceleaşi documente ca cele transmise către DGPMB, cu menţiunea de a depune întâmpinare în 25 de zile de la comunicare. Se acordă termen administrativ la 03.04.2019, fără prezenţa părţilor.
Se vor comunica intimatei Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, plângerea şi înscrisurile, precizările şi înscrisurile depuse la data de 21.01.2019 şi precizările şi înscrisurile depuse la data de 22.01.2019, în vederea depunerii întâmpinării în termen de 25 de zile de la comunicare. Se acordă termen administrativ la 27.02.2019, fără prezenţa părţilor.
Se va emite adresă către petent cu menţiunea ca în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancţiunea anulării cererii: - să indice numele şi prenumele sau denumirea pârâtului, domiciliul sau reşedinţa ori sediul pârâtului; - să indice obiectul cererii; - să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea; - dacă obiectul cererii este anulare proces-verbal de contravenţie, să depună la dosar originalul dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, cu menţiunea că poate formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicarea adresei, sub sancţiunea decăderii, şi cerere de acordare a ajutorului public judiciar în termen de 5 zile de la comunicarea adresei, sub sancţiunea decăderii. Termen de verificare 23.01.2019, fără prezenţa părţilor.