M**** I* A*** D*****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** T********
Parte civilăÎn baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp. condamnă pe inculpatul MATEI ALIN DACIAN, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată În baza art. 67 alin. 2 C.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a, b, g C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita func?ia de administrator al unei societă?i comerciale pe o perioadă de 3 ani, care se execută, conform art. 68 alin. 1 lit. b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin.1 lit. a, b şi g C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita func?ia de administrator al unei societă?i comerciale, ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, calculat conform art. 92 C.p. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C.p. pe durata termenului de supraveghere impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art. 93 alin 3 C.p.p. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la una din instituţiile publice SC Horticultura SA Timişoara sau Primăria Timişoara, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, dacă nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre si dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen. În baza art.19 C.p.p. raportat la art.397 C.p.p. şi cu aplicarea art.1357 şi urm. C. civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF –DGRFP Timişoara – AJFP Timiş şi obligă inculpatul la plata sumei de 168.058 lei reprezentând prejudiciul cauzat părţii civile constând în TVA, impozit pe profit şi obligaţii accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere), precum şi la plata obliga?iilor fiscale accesorii datorate in condi?iile Codului de procedura fiscala până la data plătii efective şi care nu au fost calculate prin raportul de expertiza contabila fiscala nr. 08/05.02.2018. În baza art. 25 alin. 3 C.p.p. dispune anularea a 133 facturi fiscale care nu au la bază operaţiuni reale ce figurează ca fiind emise de SC DENISFERO SRL, a chitan?elor, avize de însoţire a mărfii şi formularelor de încărcare/descărcare deşeuri periculoase aferente. În baza art. 397 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 11 din Lg. 241/2005 şi art. 249 si urm C.p.p., dispune luarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei acordate părţii civile cu titlu de daune materiale. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 constată că inculpatul este decăzut din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţii comerciale. În baza 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 din Legea nr. 26/1990 un exemplar al prezentei hotărâri de condamnare se va comunica Oficiului National al Registrului Comerţului în vederea înregistrării. În baza art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 39/2015 se vor înscrie informaţii privind infracţiunea în cazierul fiscal al inculpatului. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2019.
Hotarare 74/2019 din 30.01.2019Amână pronunţarea la data de 30.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2019Amână cauza la data de 18.01.2018 în vederea audierii martorilor lipsă
Incheiere de sedinta din 07.12.2018Amână cauza la data de 07.12.2018, termen acordat în vederea citării inc. cu mandat de aducere şi pentru audierea RRC şi MRF.
Incheiere de sedinta din 09.11.2018Amână cauza la data de 09.11.2018, termen acordat în vederea prezentării inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.10.2018Amână cauza la data de 12.10.2018, termen acordat în vederea prezentării inculpatului şi pregătirii apărării de către apărătorul ales al acestuia.
Incheiere de sedinta din 28.09.2018