S**** M***** A****
InculpatÎn temeiul art. 334 alin 1, cu aplicarea prevederilor art. 375 C.p.p rap. la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod Procedură Penală, stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului S**** M***** A****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul Penal (faptă comisă la data de 04.11.2017). În temeiul prevederilor art. 335 alin. 2 din Codul Penal cu aplicarea art. 375 C.p.p. rap art. 396 alin.1, 2 şi 10 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa 10 (zece ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin 2 din Codul Penal (faptă comisă la data de 04.11.2017). În temeiul prevederilor art. 336 alin. 1 din Codul Penal cu aplic. art. 375 C.p.p. rap art. 396 alin.1, 2 şi 10 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, faptă prevăzută de art.336 alin 1 din Codul Penal (faptă comisă la data de 04.11.2017). În temeiul prevederilor art. 67 din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 literele a şi b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul prevederilor art. 65 din Codul Penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 literele a şi b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 1 an închisoare. Constată că cele trei infracţiuni prevăzute de art. 334 alin 1, art.335 alin 2 şi 336 alin 1 Cod Penal, ce fac obiectul cauzei de faţă, alcătuiesc un concurs formal şi în temeiul prevederilor art. 38 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 litera b din Codul Penal contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 6 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă principală de 1 an şi 6 luni. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 1 din Codul Penal raportat la dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 5 din Codul Penal, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. 1 din Codul Penal şi la art. 65 alin. 1 şi art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni. În baza prevederilor art. 91 din Codul Penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul Penal. În temeiul prevederilor art. 93 alin. 1 din Codul Penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza prevederilor art. 93 alin. 2 litera b din Codul Penal obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială desfăşurat de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza dispoziţiilor art. 93 alin. 3 din Codul Penal obligă inculpatul pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Ianca, jud. Brăila - Direcţia Serviciilor Publice sau în cadrul Liceului Tehnologic ”NICOLAE ONCESCU”, oraş Ianca, Jud Brăila, pe o perioadă de 80 de zile. În baza prevederilor art. 91 alin. 4 din Codul Penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul Penal cu privire la revocarea pedepsei sub supraveghere. În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. 1 din Codul de Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 155 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (55 lei la urmărirea penală 100 lei la camera preliminară şi judecată în fond). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2019.
Hotarare 52/2019 din 14.03.2019Stabileste pronuntarea la data de 14.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2019