B***** C****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1565/P/2017 din data de 07.11.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului privind pe inculpat B***** C****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu are dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, fapte prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 din CP. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1565/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, în care s-a emis actul de sesizare a instanţei la data de 07.11.2018, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Gura Humorului la data de 27.11.2018 sub nr. 2735/237/2018. Dispune începerea judecăţii cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2735/237/2018 al Judecătoriei Gura Humorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 17.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara13/2019 din 17.01.2019