R** & R** S*
ReclamantP** C*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta RCS&RDS S.A. cu sediul ales în Cluj - Napoca, str. Uzinei Electrice,nr.2, Judeţ CLUJ în contradictoriu cu pârâtul P** C***** cu domiciliul în loc. Lunca Ilvei, str. Fabricii, bl. 8, ap. 3, jud. Bistriţa Năsăud. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 278,45 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate, penalităţii de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra debitului principal de la scadenţă şi până la plata debitului principal, precum şi suma de 375 lei reprezentând despăgubiri şi suma de 45,5 lei reprezentând contravaloare echipamente. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Năsăud. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 18.01.2019.
Incheiere finala dezinvestire 131/2019 din 18.01.2019Amână pronunţarea la data de 18.01.2019 din lipsă timp pentru deliberare;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.01.2019Amână pronunţarea la data de 10.01.2019 din lipdă timp pentru deliberare;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.01.2019Amână pronunţarea la data de 03.01.2019 din lipsă timp pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.12.2018