C***** V****
PetentR*** L****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** V**** în contradictoriu cu intimatul R*** L****, şi-n consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 500 lei aplicată contravenientului (intimatului) prin procesul verbal seria BVPL nr. 024679/11.07.2013 cu sancţiunea obligării contravenientului la 44 de ore activităţi în folosul comunităţii la lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi aflate pe domeniul public al comunei, a drumurilor publice, de curăţare a rigolelor, şanţurilor şi a altor lucrări stabilite prin HCL a comunei, în cadrul Primăriei Comunei Veţca. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sighi?oara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 23.10.2018.
Hotarare 1275/2018 din 23.10.2018