Ş*** I***
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 teza I Cod pr.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 265/P/2018 din data de 19.03.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul Ş*** I***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal şi de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, faptă prev. de art. 338 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ş*** I***. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. În baza art. 346 alin. 1 teza a II-a Cod pr.pen., prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului Ş*** I***. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 18.05.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 18.05.2018