I*** I**
Apelant ReclamantI*** A*** M****
Apelant PetentI*** S****** I**
Apelant ReclamantI*** S***** M****
Apelant ReclamantB**** I*** N******
Apelant ReclamantAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale existente în cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 1163/20.09.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. 27674/212/2017*, în sensul includerii, în finalul considerentelor, a următorului paragraf: Interesul , ca şi condiţie pentru exercitarea unei acţiuni, trebuie să subziste pe tot parcursul judecăţii, atât la introducerea cererii de chemare în judecată, respectiv a cererii de apel, cât şi la momentul pronunţării hotărârii de către instanţă, astfel cum neechivoc rezultă din prevederile art. 33 C.pr.civ. Cât timp, potrivit precizărilor concordante ale părţilor, la data de 10.03.2018 s-a realizat predarea – primirea imobilului ce face obiectul prezentei judecăţi, este evident că, deşi la momentul introducerii căii de atac, părţile justificau în interes în soluţionarea apelului, la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de apel, interesul nu mai subzistă. În consecinţă, se va dispune admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea apelului principal ca lipsit de interes. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.10.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala 554/2018 din 12.10.2018Admite excepţia lipsei de interes a apelului invocată din oficiu şi în consecinţă: Respinge ca fiind lipsit de interes apelul. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 1163/2018 din 20.09.2018Amână pronun?area la 20.09.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2018pt.ca apelanti sa raspunda la exceptia lipsei de interes
Incheiere de sedinta din 31.05.2018