S***** N****** D******
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată că Judecătoria Zărneşti este competentă să soluţioneze prezenta cauză şi că a fost legal învestită cu rechizitoriul nr. 1432/P/2017 emis la data de 13.09.2018 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, privind pe inculpatul STOIAN NICULAE-DORINEL, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzute de art. 337 din Codul penal şi a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul STOIAN NICULAE-DORINEL. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 31.10.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 31.10.2018