C******** H****
ReclamantC******** M****
ReclamantS****** L*******
PârâtC******** H********* m******* A****** S*****
ReclamantC******** M****** (**** m******* A****** S*****
ReclamantRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii C******** H**** şi C******** M**** prin mandatar Şerbu Adriana, în contradictoriu cu pârâta S****** L*******. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Blaj. Pronunţată în şedinţa publică din 29.11.2018.
Hotarare 823/2018 din 29.11.2018Amânat pronunţarea la data de 29.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2018Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amânat pronunţarea cauzei la data de 22.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2018acordă termen la 15.11.2018, ora 9,30 pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâtei şi pentru a se depune adeverinţă prevăzută de Legea nr.17/2014 privind amplasarea terenului raportat la obiectivele strategice din cadrul localităţii, copia titlului de proprietate emis pe numele pârâtei S****** L*******, care priveşte imobilul în litigiu, precizare privind locul situării imobilului, certificat de atestare fiscală pentru pârâtă şi dovada înscrierii terenului la rolul fiscal
Incheiere de sedinta din 11.10.2018acordă termen la 11.10.2018, pentru a se depune dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr.17/2014 şi copia titlului de proprietate emis pe numele pârâtei S****** L*******, care priveşte imobilul în litigiu şi pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâtei
Incheiere de sedinta din 06.09.2018acordă termen la 06.09.2018, pentru a se depune dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr.17/2014 şi copia titlului de proprietate emis pe numele pârâtei S****** L*******, care priveşte imobilul în litigiu
Incheiere de sedinta din 07.06.2018amână cauza la 07.06.2018, pentru transpunerea dosarului pe completul căruia i-a fost repartizat ciclic, urmând a fi citate părţile, reclamanţii la ambele adrese
Incheiere de sedinta din 14.05.2018