R**** C*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 2, 10 CPP, art. 375 CPP, art. 14 CPP, condamnă pe inculpatul -RC– -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 CP; la o pedeapsă de 1 an închisoare; -pentru săvâr?irea infrac?iunii de uz de fals prev. de art. 323 CP; la o pedeapsă de 3 luni închisoare; În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b CP contopeşte pedepsele stabilite, reţine pedeapsa închisorii cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de o treime, reprezentând 1 lună, din cealaltă pedeapsă stabilită de 3 luni, iar în final aplică pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 1 lună închisoare. În temeiul art. 91, art. 92 CP dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 CP dispune supunerea inculpatului RC la următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b CP impune inculpatului RC să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul RC să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria com. Mociu, jud. Cluj sau Primăria com. Apahida, jud. Cluj. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere ca urmare a încălcării prevederilor art. 96 CP. În temeiul art. 397 alin. 1 CPP rap. la art. 19 alin. 1, art. 25 alin. 1 CPP, constată că infracţiunile prev. de art. 335 alin. 1 CP şi prev. de art. 323 CP, fiind de natură formală nu au produs prejudiciu, astfel că nu s-a exercitat acţiunea civilă în legătură cu aceste fapte. În temeiul art. 397 alin. 1 CPP, art. 19 alin. 1, art. 25 alin. 3 CPP dispune desfiinţarea permisului de conducere falsificat, ridicat de la inculpatul RC, aflat la f. 17 d.u.p. În temeiul art. 398, art. 274 CPP obligă inculpatul RC la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 320 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.05.2019.
Hotarare 1267/2019 din 06.05.2019-pentru doua sapatamani
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2019-recitare inculpat
Incheiere de sedinta din 25.03.2019