S******* G*******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată. Anulează decizia nr. 179944/04.09.2018 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 5. Obligă pârâta să emită decizie şi să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea veniturilor reprezentând spor CNE, prime, beneficiu şi compensaţii indicate în adeverinţa nr. 429/21.05.2015 emisă de Vulcan SA, începând cu data de 01.08.2018. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţele de drepturi de pensie cuvenite conform prezentei sentinţe începând cu data de 01.08.2018 până la executarea prezentei sentinţe. Respinge acţiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2019.
Hotarare 132/2019 din 15.01.2019Pentru administrarea probelor propuse, amână cauza la data de 15.01.2019.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018