S* P******** S* P*** A************ J******* C****** I********* D* I********* H***** G******
ReclamantC***** M*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. Pregoterm S.A. – în insolvenţă, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Holhos Grigore, împotriva pârâtului C***** M*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 440,73 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 30.11.2011-31.12.2016, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal corespunzător perioadei 30.11.2011-31.12.2016, calculate de la scadenţa fiecărei facturi, sumă ce va fi actualizată la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Hunedoara. In cazul exercitării acestei căi de atac, cererea va fi depusă la Judecătoria Petroşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29.06.2018.
Hotararecameraconsiliu3789/2018 din 29.06.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 29.06.2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al.2) C.pr.civ. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2018