R** & R** S*
ReclamantC**** L****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R. & R. SA, CUI ., cu sediul ales în ., în contradictoriu pârâtul C. L., CNP ., domiciliat în .. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 790, 45 lei, reprezentând contravaloare facturilor neachitate, la care se adaugă penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare scadenţei fiecărei facturi ce compune debitul principal şi până la data plăţii efective a acestuia. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 700 lei, reprezentând justa despăgubire, precum şi suma de 46,3 lei, reprezentând contravaloare echipamente predate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Numai cu drept de apel la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii Pronunţată azi, 05 iunie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu7055/2019 din 05.06.2019pentru data de 05.06.2019, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2019