M***** E***
InculpatÎn baza art. 336 alin. (1) C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul M***** E*** la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. (faptă săvârşită la data de 11.09.2017). În baza art. 41 alin. 1 C.p., constată că infracţiunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 61/23.06.2018 a Judecătoriei Vânju Mare, pronunţată în dos. nr. 450/332/2015, definitivă prin neapelare la data de 14.07.2015 (faptă săvârşită la data de 03.09.2014). În baza art. 96 alin. 4 C.p. revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale rezultante de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 61/23.06.2018 a Judecătoriei Vânju Mare, pronunţată în dos. nr. 450/332/2015, definitivă prin neapelare la data de 14.07.2015 şi în baza art. 43 alin. 1 C.p. dispune adiţionarea în cumul aritmetic a acestei pedepse la pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, urmând ca inculpatul M***** E***, să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenţie conform art. 60 C.p.. În baza art. 72 alin. 1 C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 04.09.2014 la data de 05.09.2014 aplicată prin ordonanţa de reţinere din dosarul nr.1616/P/2014 de Secţia nr. 7 Poliţie Rurală Vânju Mare, jud. Mehedinţi. Dispune anularea formelor de executare întocmite în baza sentinţei penale nr. 61/23.06.2018 a Judecătoriei Vânju Mare, pronunţată în dos. nr. 450/332/2015, definitivă prin neapelare la data de 14.07.2015 şi întocmirea formelor de executare potrivit prezentei sentinţe. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca suma de câte 260 lei reprezentând onorariu pentru avocat desemnat din oficiu în cursul judecăţii să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2018, la sediul instanţei.
Hotarare 1558/2018 din 17.09.2018Amână cauza la data de 17.09.2018 pentru când se emit adrese către Judecătoria Vînju Mare în vederea comnunicării sentinţei penale nr.61/23.06.2015, către I.P.J. Mehedinţi pentru a comunica fişa de cazier judiciar a inculpatului şi către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi pentru a întocmi un referat de evaluare pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 18.06.2018Termen preschimbat din data de 13.06.2018 la data de 18.06.2018.