D******* J******** D* D****** Ş* P***** S******
ReclamantH****** M****
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect despăgubiri formulată de reclamanta D.J.D.P. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul H****** M****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 326 lei reprezentând contravaloare tarif de utilizare zonă drum judeţean aferentă anului 2018 şi a sumei de 13 lei reprezentând majorări de întârziere, precum şi la plata majorărilor de întârziere ce curg în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal. Ia act că nu s-au pretins cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, data de 18.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ.
Hotarare 1033/2018 din 18.10.2018