Dosar 2801/306/2018 din 16.03.2018

succesiune


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2801/306/2018
Data dosar:
16.03.2018
Instanta:
Judecătoria Sibiu
Departament:
Sectia Civila
Obiect:
succesiune
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.07.2021 la ora 09:00

    Complet: C23 Civil
  • Respinge cererea

    Respinge cererea de chemare în judecată formulată reclamant, în contradictoriu cu pârâţii, ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtele în contradictoriu cu reclamantul, ca neîntemeiată. Cheltuielile avansate de stat, în cuantum de 2191,2 lei, ca urmare a reducerii taxei judiciare de timbru de către instanţă prin încheierea nr. 3267 din 2018, pronunţată în acest dosar, râmân în sarcina statului, conform art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008. Respinge cererile referitoare la plata cheltuielilor de judecată formulate de reclamant şi pârâtele ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu. Pronunţată astăzi, 23.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 3207/2021 din 23.07.2021
  • Sedinta din data de 09.07.2021 la ora 09:00

    Complet: C23 Civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.07.2021. Pronunţată astăzi, 09.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2021
  • Sedinta din data de 01.07.2021 la ora 09:00

    Complet: C23 Civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 09.07.2021. Pronunţată astăzi, 01.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2021
  • Sedinta din data de 24.06.2021 la ora 11:00

    Complet: C23 Civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area cauzei la data de 01.07.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2021
  • Sedinta din data de 25.05.2021 la ora 10:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 19.05.2021 la ora 09:00

    Complet: C23 Civil Camera de Consiliu
  • Încheiere

    Dosar nr. 2801 /306/2018 Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 25.05.2021 la data de 24.06.2021, ora 11:00. Dispune citarea păr?ilor pentru noul termen de judecată, cu menţiunea că nu se vor mai prezenta la termenul de judecată din data de 25.05.2021. Pronunţată astăzi, 19.05.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2021
  • Sedinta din data de 20.04.2021 la ora 10:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    pentru depunerea la dosar a relaţilor solicitate de către instanţă

    Incheiere de sedinta din 20.04.2021
  • Sedinta din data de 09.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru punerea în discuţia părţilor a necesităţii precizării situaţiei reprezentărilor succesorale în privinţa capătului nr. 1 de cerere, lămuriri dacă succesiunea vizează doar pe T**** N****** senior sau şi pe Todor Maria şi atunci dacă se urmăreşte, a se stabili cine sunt succesorii decedatei Todor Maria, dacă devoluţiunea succesorală este îndeplinită şi în ceea ce priveşte pe Todor Maria, astfel cum s-a solicitat prin încheierea de repunere pe rol din data de 20.11.2020, şi pentru a se depune în copie certificată pentru conformitate cu originalul certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie al pârâtei Feierabend Ionela şi certificatul de căsătorie al pârâtei Tudor Doina. Fixează termen de judecată la data de 20.04.2021, C5 civil, ora 10, sala B, pentru care dispune citarea părţilor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 09.03.2021.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2021
  • Sedinta din data de 23.02.2021 la ora 12:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 09.03.2021. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.02.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2021
  • Sedinta din data de 12.01.2021 la ora 12:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    pentru depunerea rela?iilor solicitate de către instanţă

    Incheiere de sedinta din 12.01.2021
  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 12.01.2021 sala B, ora 12:00 cu citarea părţilor. Pune în vedere părţilor să depună la dosar certificat de deces pentru Todor Maria, să explice instanţei situaţia reprezentărilor succesorale în privinţa capătului nr. 1 de cerere, să se lămurească dacă dacă succesiunea vizează doar pe T**** N****** senior sau şi pe Todor Maria şi atunci dacă se urmăreşte, a se stabili cine-s succcesorii decedatei Todor Maria, dacă devolu?iunea succesorală este îndeplinită şi în ceea ce priveşte pe Todor Maria.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 18.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 20.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2020
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 18.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 03.11.2020 la ora 12:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 11.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.11.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2020
  • Sedinta din data de 15.09.2020 la ora 12:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 15.09.2020
  • Sedinta din data de 16.06.2020 la ora 12:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    pentru achitarea diferenţei de onorariu expert

    Incheiere de sedinta din 16.06.2020
  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Stare de urgenta

    Având în vedere disp. art. 42 alin. 6 din Decretul nr.195/16.03.2020 se suspendă de drept prezenta cauză. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor conf. art. 42 alineat 8 din Decretul nr. 195/16.03.2020.

  • Sedinta din data de 18.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei cu expertiză

    Incheiere de sedinta din 18.02.2020
  • Sedinta din data de 14.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    Pentru efectuarea raportului de expertiză încuviinţat în cauză

    Incheiere de sedinta din 14.01.2020
  • Sedinta din data de 19.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei cu expertiză topografică

    Incheiere de sedinta din 19.11.2019
  • Sedinta din data de 15.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    pentru depunerea rela?iilor solicitate de către instanţă

    Incheiere de sedinta din 15.10.2019
  • Sedinta din data de 17.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 03.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    În vederea citării martorilor propuşi în cauză.

    Incheiere de sedinta din 03.09.2019
  • Sedinta din data de 26.07.2019 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil Camera de Consiliu
  • Alte soluţii

    Pentru asigurarea soluţionării cu celeritate a cauzei, într - un termen optim şi previzibil prev. de art. 6 CPC rep. preschimbă termenul de judecată din 17 IX 2019 în data de 3 IX 2019 C5 Civil sala B ora 9 … Pronunţată astfel la data de 26 VII 2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.

    Incheiere de sedinta din 26.07.2019
  • Sedinta din data de 04.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    pentru administrarea probatoriului dispus în cauză

    Incheiere de sedinta din 04.06.2019
  • Sedinta din data de 14.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    În vederea administrării probelor propuse de către reclamant şi pârâţi

    Incheiere de sedinta din 14.05.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    încuviin?ează cererea de amânare formulată de către reclamant prin apărător

    Incheiere de sedinta din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 19.02.2019 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    pentru comunicarea către reclamant a precizărilor la cererea reconvenţională formulată de către pârâţii T**** D**** şi Todor Ionela.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2019
  • Sedinta din data de 18.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    Pentru depunerea de către pârâţii T**** D**** şi Feierbend Ionela a precizărilor cu privire la petitele cererii reconvenţionale.

    Incheiere de sedinta din 18.12.2018
  • Sedinta din data de 06.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil
  • Amână cauza

    Pentru achitarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenţionale.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2018
  • Sedinta din data de 04.07.2018 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil Camera de Consiliu
  • Amână cauza

    Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant. Dispune reducerea taxei judiciare de timbru la jumătate, respectiv 2191,2 lei, care la rândul ei se eşalonează la plată în zece rate lunare, de câte 219,12 lei lunar începând cu luna iulie 2018, data scadentă fiind 25 a fiecărei luni. Respinge cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru sub forma ajutorului public judiciar. Cu drept de reexaminare în termen de cinci zile de la comunicare

    Incheiere finala dezinvestire 3267/2018 din 04.07.2018
  • Sedinta din data de 19.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil Camera de Consiliu
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 04.07.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.06.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2018
  • Sedinta din data de 12.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C5 Civil Camera de Consiliu
  • Amână cauza

    Pentru depunerea rela?iilor solicitate de către instanţă.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD