I**** N* I**********
InculpatSP 1472/2018 Condamnă pe inculpatul I.I.L., fiul lui în Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud, cetăţean român, studii 8 clase, muncitor, necăsătorit, cu domiciliul în com. Josenii Bârgăului, sat Strâmba, nr. 58/D, jud. Bistriţa-Năsăud, fără antecedente penale, CNP , la următoarele pedepse: - 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 CP, cu aplic. art. 396 alin. 10 CPP; - 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 1 CP, cu aplic. art. 396 alin. 10 CPP. Constată că infracţiunile au fost comise sub forma concursului formal prev. de art. 38 alin. 2 CP, astfel că, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b CP dispune contopirea acestora în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de: - 1 ani şi 3 luni închisoare. Conform art. 91 CP dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, iar în temeiul art. 92 alin.1 CP stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Potrivit disp. art. 93 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bistriţa-Năsăud la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b CP impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 CP obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice în cadrul Primăriei com. Josenii Bârgăului. Pune în vedere inculpatului disp. art. 96 CP. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 08.10.2018.
Hotarare 1472/2018 din 08.10.2018se va reface procedura de citare cu inculpatul Ilieş Ionuţ Lenuţ, cu citaţie şi mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 18.06.2018