B***** V*****
InculpatCondamnă inculpatul B***** V*****, la o pedeapsă de 4000 (patru mii) lei amendă penală, reprezentând un număr de 160 de zile amendă a câte 25 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută şi sancţionată de art. 336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.349 alin.2 C.pr.pen., art. 374 alin. 4 C.pr.pen., art. 375 C.pr.pen. şi art. 396 alin.10 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen., potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpatul B***** V***** la plata către stat a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 220 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.10.2018.
Hotarare 479/2018 din 24.10.2018Fixează termen pentru deliberare ?i pronun?are la data de 24.10.2018. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 10.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.10.2018Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 10.10.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2018Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul ales al inculpatului şi amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 26 septembrie 2018, ora 08,30, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, conform art. 353 alin.2 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018