C******* Ş*****
InculpatS***** R**** - A****************
Parte civilăCondamnă pe inculpatul C******* Ş*****, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969, cu aplicarea articolului 74 alin.1 lit.a Cod Penal din 1969 rap. la articolul 76 alin.1 lit.d Cod Penal din 1969 şi cu aplicarea art.5 Cod penal(prin recalificarea faptei de evaziune fiscală”, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 5 alin. (1) Cod penal), la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare. În temeiul art.71 Cod Penal din 1969, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod Penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale rezultante. În temeiul art.81, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ?i 6 luni reprezentând termen de încercare. În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83, 84 Cod Penal din 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 397 alin.1 rap. la art. 25 alin.1 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi- Administrare Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava şi, pe cale de consecinţă, dispune obligarea inculpatului C******* Ş***** la plata către partea civilă a sumelor de 38.517 lei , reprezentând impozit pe venit, sume la care se vor calcula accesorii fiscale conform Codului de procedură fiscală de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal. În temeiul articolului 404 alin.4 lit.c C.p.p. dispune luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile şi mobile prezente şi viitoare ale inculpatului C******* Ş*****, până la concurenţa sumei de 38.517 lei. La data rămânerii definitive a prezentei sentinţe se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului. Obligă inculpatul C******* Ş***** să plătească statului suma de 3800 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 800 de lei din cursul urmăririi penale şi suma de 3000 din cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică din 08.02.2021.
Hotarare 61/2021 din 08.02.2021Amână pronunţarea la data de 08.02.2021 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2021Deliberarea şi pronunţarea va avea loc la data de 25.01.2021, conform art. 391 Cod proc. penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2021Acordă termen de judecată la data de 13.01.2021, ora 09:00, în vederea audierii inculpatului, ca urmare a cererii de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul acestuia, fiind ultimul termen acordat în acest sens.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Acordă termen de judecată la data de 25.XI.2020, orele 09,00, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, din motive obiective de neprezentare la termenul de astăzi.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Acordă termen de judecată la data de 28.X.2020, orele 11:30, în vederea audierii inculpatului şi a repetării procedurii de citare a martorilor lipsă la acest termen.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Acordă termen de judecată la data de 30.09.2020, ora 09,00, în vederea audierii martorilor din lucrări.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Acordă termen la data de 15.07.2020, ora 09:00, faţă de lipsa martorilor din lucrări la termenul de astăzi.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020Acordă termen de judecată la data de 17.06.2020, ora 09,00, pentru când se va repeta procedura de citare cu martorii lipsă la acest termen de judecată în raport de datele identificate în baza DEPABD.
Incheiere de sedinta din 20.05.2020Preschimbă termenul de judecată la data de 20.05.2020, conform rezoluţiei din data de 12.03.2020.
Acordă termen de judecată la data de 25.03.2020, ora 09:00, pentru când vor fi citaţi cu mandate de aducere martorii lipsă la termenul de astăzi.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020Termen la data de 26.02.2020, ora 09,00, în vederea audierii martorilor din lucrări.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Termen la data de 15.01.2020, ora 09,00, în vederea audierii martorilor din lucrări.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019Acordă termen la data de 27.11.2019, orele 09,00, în vederea audierii în continuare a martorilor din lucrări
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Termen la data de 16.X.2019, orele 09,00, pentru continuitatea completului de judecată
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Termen la data de 18.09.2019, orele 09,00, în vederea emiterii unui mandat de aducere pe numele martorului lipsă la acest termen şi a citării următorilor trei martori indicaţi în rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Amână cauza la data de 19.06.2019, orele 09,00, pentru când se va readministra probatoriul testimonial administrat în cursul urmăririi penale, respectiv se vor cita primii patru martori din lucrări.
Incheiere de sedinta din 22.05.2019Acordă termen la data de 22 mai 2019, orele 09,00, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată în scris şi depusă la dosar de apărătorul ales al inculpatului, din motive medicale, conform adeverenţei medicală depusă la dosar.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019Termen la data de 17.04.2019, orele 09,00, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, în vederea pregătirii apărării
Incheiere de sedinta din 20.03.2019