L*** C* N******
InculpatG****** G** N******
InculpatO***** S***** P***** R****
Parte civilăÎn baza art. 107 al.1 lit.a din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 41 al.1 C.pen, în condiţiile art. 396 al.10 C.proc.pen. condamnă inculpatul Grancea Nicolae la 4 luni închisoare cu executare în condiţiile art. 60 C.pen. În baza art. 43 al.1 C.pen. la pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită în cauza de faţă se adaugă restul rămas de executat de 275 zile din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.146/2010 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin decizia penală nr.331/04.05.2010 a Curţii de Apel Piteşti, din executarea căreia inculpatul a fost eliberat condiţionat la 28.01.2013. În baza art.ş 65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă accesorie care urmează a se executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art.66 C.pen. rap. la art. 68 al.1 lit.c C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 lit. a şi b C.pen, pe o perioadă de 1 an, pedeapsă complementară ce urmează a se executa după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 107 al.1 lit.a din Legea 46/2008, în condiţiile art. 396 al.10 C.proc.pen. condamnă inculpatul Luca Nicolae la 4 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de 2 ani, ce va constitui termen de supraveghere pentru inculpat conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art.93 alin. 1 şi al.2 C.pen, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de această instituţie; - va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - va comunica schimbarea locului de muncă; - va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. - nu va părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. Conform art.94 C.pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute la art. 93 al.1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 93 al.3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă nerenumerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Valea Mare Pravăţ, pe o perioadă de 80 zile. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.96 şi 97 C.pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată recuperat prejudiciul cauzat părţii ciivle Asociaţia Obştilor de Moşneni Musceleni - O***** S***** P***** R****. În baza art. 274 C.proc.pen. obligă inculpaţii la câte 250 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 noiembrie 2018.
Hotarare 263/2018 din 26.11.2018Repune cauza pe rol pentru completarea probatoriilor. Se va efectua adresă către O***** S***** P***** R****, pentru a comunica la dosar valoarea prejudiciului produs prin fapta de tăiere de arbori, săvârşită de inculpaţi la data de 20 decembrie 2016, actele în baza cărora a fost stabilită această valoare şi modalitate de calcul şi să precizeze din ce considerent există inadvertenţe în cuprinsul adreselor de la filele 11,12 dosar urmărire penală, ce semnificaţie are menţiunea Vp alăturată valorii pagubei şi din ce motiv cantitatea de material lemnos din procesul verbal depus la fila 6 dosar nu corespunde cu cea din cele două adrese. Stabileşte termen în cauză la 26 noiembrie 2018, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 29.10.2018Amână pronunţarea în cauză la 29 octombrie 2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 octombrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2018Reţine susţinerile apărătorului inculpaţilor în sensul că inculpatul Luca Nicolae s-a aflat în imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată din motive medicale. Din oficiu, dispune emiterea unei adrese către O***** S***** P***** R**** pentru a comunica la dosar care era preţul pentru unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data de 20 decembrie 2016. Amână judecarea cauzei la 22 octombrie 2018, în vederea audierii inculpaţilor la acelaşi termen de judecată, măsură pe care o apreciază ca fiind utilă soluţionării cauzei. Se citează partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 01.10.2018Admite cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de inculpaţi. Acordă termen la 01 octombrie 2018, pentru când se citează partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 10.09.2018