A***** R***** F*******
ReclamantS*** S*** E********** A** C*********** S*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată. Anulează decizia nr.132/18.09.2018. Anulează decizia nr.92/10.08.2018. Obligă pârâta la reintegrarea reclamantei pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii sau pe un post şi funcţie similare postului şi funcţiei deţinute anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data încetării raporturilor de muncă şi până la efectiva reintegrare. Obligă pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în 10 de zile, cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, azi 28.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8844/2018 din 28.11.2018Amână pronunţarea la data de 28.11.2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2018