T**** A*******
ReclamantN********* R***
PârâtS******** P***** D* I************ A V***************** I************ S* E******* V********** T****
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect acţiune în constatare şi obligaţie de a face formulată de reclamanta Ţinca Angelica, în contradictoriu cu pârâtul N********* R***. Anulează ca netimbrată cererea în partea având ca obiect acţiune în constatare. Respinge, ca fiind neîntemeiată, cererea în partea având ca obiect obligaţie de a face. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Ţinca Angelica, excepţie invocată din oficiu, şi respinge cererea având ca obiect obligaţie de a face formulată de reclamanta Ţinca Angelica, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Timiş din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în data de 31 mai 2019.
Hotarare 7282/2019 din 31.05.2019Amână pronunţarea hotărârii la data de 31.05.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 27 mai 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2019Amână pronunţarea hotărârii la data de 27.05.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 mai 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2019T: 14.05.2019, in vederea precizării obiectului cauzei.
Incheiere de sedinta din 02.04.2019T: 02.04.2014, indeplinire obligatii.
Incheiere de sedinta din 05.03.2019