T**** A*****
Intimat ReclamantS* "******* R****** A******** R*********** S*
Apelant PârâtN******* A********
Intimat IntervenientAdmite apelul. Modifică sentinţa civilă nr. 2425/2017 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul că, obligă pârâta să achite reclamantului penalităţi în valoare de 0,2% pe zi din suma acordată începând cu a zecea zi de la data rămânerii definitive a a hotărârii şi până la plata efectivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi 25 aprilie 2018.
Hotarare 337/2018 din 25.04.2018