C******* L*****
InculpatÎn temeiul art. 362 C. proc. pen., raportat la art. 208 alin. 2 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpata Căldăraş Lămîia, cetăţean român, fără antecedente penale, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 C.p., rap. la art. 193 alin. 2 C.p. În temeiul art. 208 alin. 5 rap. la art. 207 alin. 4 C. proc. pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpata Căldăraş Lămîia, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului de 60 zile, prevăzut de art. 208 alin. 5 C. proc. pen. În temeiul art. 215 alin. 1 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Căldăraş Lămîia trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 C. proc. pen., impune inculpatei respectarea următoarei obligaţii pe timpul cât se află sub control judiciar: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar (Judecătoria Timişoara). În baza art.215 alin.3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C. proc. pen., supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.02.2018.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 01.02.2018