A******** D* P********** P********
ReclamantC**** C*******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI „PĂSĂRILOR”, având CIF 5058534, în contradictoriu cu pârâtul C**** C*******, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei totale de 4785,13 lei, din care: 1) suma de 3757,66 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreţinere aferente perioadei februarie –decembrie 2017; 2) suma de 1027,47 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate asupra debitului principal prin aplicarea unui procent de 0,2% pe zi de întârziere, până la data de 31.01.2018, precum şi în continuare, până la achitarea integrală şi efectivă a debitului principal restant, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească valoarea debitului. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 480 lei, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 31 mai 2018.
Hotarare 3526/2018 din 31.05.2018Amână pronunţarea pentru data de 31.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2018