C********* D* D****** M****
InculpatAdmite cererea inculpatului Cârstenoiu Dumitru Mirel privind aplicarea dispoziţiilor art. 375 Cod procedură penală. În baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10 ) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu aplicarea art. 375 alin.1 C. proc. pen. stabileşte pedeapsa de 1 ( unu ) an închisoare în sarcina inculpatului Cârstenoiu Dumitru Mirel , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.1 C. pen. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Cârstenoiu Dumitru Mirel trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.86 alin.1 C.pen , pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art 83 alin.4 C. pen. atrage atenţia inculpatului Cârstenoiu Dumitru Mirel asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul Cârstenoiu Dumitru Mirel la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 31 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de efectuarea actelor de procedură ?i de administrare a probelor în cursul urmăririi penale . Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.05.2019, la Judecătoria Motru
Hotarare 116/2019 din 07.05.2019Dispune trecerea cauzei în camera preliminară pentru a se verifica legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1080/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, sens în care se va acorda termen la data de 12.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.02.2019, la Judecătoria Motru
Incheiere de sedinta din 19.02.2019Acordă termen de judecată la data de 19.02.2019 la cererea inculpatului pentru a-şi angaja apărător în cauză. Pronunţată în şedinţă publică azi 15.01.2019, la Judecătoria Motru.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Acordă termen de judecată la data de 15.01.2019 pentru a se cita inculpatul lipsă la acest termen de judecată cu mandat de aducere . Pronunţată în şedinţă publică azi 20.11.2018, la Judecătoria Motru.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018